Termeni și condiții
ANEXA 3
Hotel Majestic Mamaia
Termeni și condiții 2027
Condiții de cazare, facilități pentru copii, pachete de masă și servicii disponibile în sezonul 2027
1Tipuri de cazare
| Tip camera | Suprafață și dotări specifice | Capacitate maximă |
|---|---|---|
| Cameră dublă | 20 m²; pat matrimonial 160 × 200 cm sau două paturi 90 × 200 cm; baie cu duș. | 2 adulți + 2 copii de până la 6,99 ani |
| Dublă cu pat suplimentar | 20 m²; pat matrimonial sau două paturi separate, pat suplimentar; baie cu duș. | 2 adulți + 2 copii de până la 13,99 ani sau 3 adulți |
| Cameră dublă family | 25 m²; pat matrimonial, canapea modulară extensibilă, baie cu cabină de duș, terasă spațioasă; câte una pe etaj. | 2 adulți + 2 copii de până la 13,99 ani sau 3 adulți |
| Apartament cu două camere | 40 m²; dormitor matrimonial, living cu canapea extensibilă, baie cu cadă, chicinetă; vedere laterală spre mare și lacul Siutghiol. | 2 adulți + 2 copii de până la 13,99 ani sau 4 adulți |
Apartamentele sunt situate la etajul 10. Chicineta include plită electrică, espressor și capsule de cafea, chiuvetă, frigider, veselă și tacâmuri.
Dotări comune: aer condiționat, televizor LCD cu programe naționale și internaționale, Wi-Fi, răcitor tip minibar, pardoseală cu gresie, prosoape, uscător de păr, uscător de rufe, cosmetice și acces cu cartelă magnetică. Pătuțul pentru bebeluși este gratuit, la cerere, în limita disponibilității.
2Condiții pentru copii
Facilitățile se aplică pentru copiii cazați în cameră cu adulții.
| Vârsta | Condiții |
|---|---|
| 0–1,99 ani | Masă gratuită; pătuț gratuit, la cerere și în limita disponibilității. |
| 2–6,99 ani | Cazare și masă gratuite în regimul ales de cei 2 adulți plătitori, fără pat suplimentar. |
| 7–13,99 ani | Se achită 50% din serviciile de masă. Un copil cazat cu 2 adulți are cazare gratuită dacă doarme în pat cu aceștia. Pentru 2 copii din această categorie, patul suplimentar este obligatoriu. |
| Peste 14 ani | Sunt considerați adulți: se achită integral serviciile de masă, iar patul suplimentar este obligatoriu. |
Pentru 2 adulți și 2 copii de 2–6,99 ani, se recomandă achiziționarea unui pat suplimentar.
3Pachete de masă
| Pachet | Perioada(check-in–check-out) | Mese incluse |
|---|---|---|
| Cazare + mic dejun | 28.05 – 18.06.2027 06.09 – 12.09.2027 | Mic dejun începând cu a doua zi de cazare, inclusiv în ziua plecării. |
| Demipensiune | 28.05 – 12.09.2027 | Mic dejun și prânz începând cu a doua zi de cazare, inclusiv în ziua plecării. |
| All inclusive | 28.05 – 12.09.2027 | Cină în ziua sosirii; toate mesele în zilele intermediare; mic dejun și prânz în ziua plecării. |
Programul meselor
| Mic dejun | Prânz | Cină |
|---|---|---|
| 08:00 – 10:00 | 13:00 – 15:00 | 19:00 – 21:00 |
Toate mesele se servesc în sistem bufet suedez, cu preparate românești și internaționale, preparate gătite live, salate, fructe și deserturi. Meniurile alternează pe parcursul sejurului.
Băuturi incluse
La micul dejun: apă, ceai, cafea, espresso, cappuccino și băuturi răcoritoare draft.
La demipensiune: prânzul include apă, ceai, cafea, espresso, cappuccino, răcoritoare draft, bere draft, vin alb/roșu draft, lichior, vodcă și whiskey. Băuturile alcoolice draft incluse la prânz se servesc numai între 13:00–15:00, la barul restaurantului din grădina de vară.
La all inclusive: prânzul și cina includ apă, ceai, cafea, espresso, cappuccino, răcoritoare draft și băuturi alcoolice draft. Răcoritoarele draft-gama Coca Cola și băuturile alcoolice draft incluse se servesc între 10:00–21:00, la barul restaurantului din grădina de vară.
Cafeaua este disponibilă nelimitat între 08:00–21:00, pe terasa restaurantului.
Răcoritoare incluse la all inclusive: Coca-Cola, Fanta și Sprite, la draft. Băuturi alcoolice incluse: bere draft, vin de masă alb/roșu draft, lichior, vodcă și whiskey.
4Servicii incluse
Relaxare și agrement
Piscină exterioară pentru adulți și piscină pentru copii cu tobogan; șezlonguri, umbrele, în limita disponibilității; aparate de fitness la piscină, saună, jacuzzi și salină.
Două locuri de joacă, interior și exterior; șah, table, cărți de joc și tenis de masă.
Muzică live și program pentru copii în perioada 5 iulie – 28 august 2027.
Piscinele sunt încălzite la 25 – 27°C în perioadele 28 mai – 15 iunie și 1 – 5 septembrie.
Alte servicii gratuite
Parcare în limita disponibilității, fără rezervarea locurilor; Wi-Fi în complex; păstrarea obiectelor de valoare și depozitarea bagajelor; pătuț pentru bebeluși la cerere; servicii individuale de curățat și călcat haine; trezire la ora solicitată, comandă taxi și informații turistice, culturale și sportive.
5Servicii contra cost
Masaj la piscină, biliard, barul din lobby, închirierea sălilor de conferință.
Plaja este administrată de un operator extern. Turiștii hotelului beneficiază de un tarif preferențial de 20 lei/zi/persoană.
6Sosire plecare și reguli de acces
| Check-in | Check-out |
|---|---|
| De la ora 16:00 | Până la ora 12:00 |
- Cazarea se face pe baza actelor de identitate pentru toți oaspeții, inclusiv copii, și a completării fișei de turist la recepție.
- Camerele și tipul paturilor se alocă în funcție de disponibilitatea din ziua sosirii. Preferințele privind etajul, camerele alăturate sau amplasarea într-un anumit sector nu sunt garantate.
- Purtarea brățării primite la check-in este obligatorie pentru accesul la serviciile achiziționate. Copiii de 2–6,99 ani care beneficiază de gratuitate primesc brățări identice cu ale părinților.
- Serviciile sunt disponibile exclusiv persoanelor declarate.
- Accesul cu animale de companie nu este permis.
7Taxa locală
La recepție se achită taxa locală de 1% din tariful de cazare fără TVA, pentru fiecare noapte, conform HCL Constanța nr. 202/26.05.2023.